Rareș Ilie, prima reacție după ce a început antrenamentele sub comanda lui Lucien Favre: „Am avut emoții! Sunt fericit să fiu aici”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Rareș Ilie a fost prezentat oficial la OGC Nice și a început antrenamentele sub comanda lui Lucien Favre.

Fostul decar din Giulești a oferit un prim interviu pentru site-ul clubului, în care le-a povestit fanilor cum s-a adaptat în Franța și care a fost coechipierul cu care a discutat cel mai mult.

Flavius Daniliuc, austriac de origine română, l-a luat sub aripa lui pe noul fotbalist al francezilor și i-a explicat în detaliu mai multe lucruri despre club.

Rareș Ilie, prima reacție după ce a început antrenamentele sub comanda lui Lucien Favre: „Am avut emoții! Sunt fericit să fiu aici”

Deși a avut emoții atunci când a sosit pentru prima dată la baza noii sale echipe, Rareș Ilie le-a mulțumit colegilor pentru că i-au făcut o primire frumoasă și l-au integrat rapid în grupul lor.

„A fost o zi bună, colegii m-au primit foarte bine. Am vorbit cu unii dintre ei, care se descurcă mai bine în engleză. Flavius (n.r. Daniliuc) m-a luat deoparte și mi-a explicat mai multe lucruri, pentru că și el este român. Am avut puține emoții la început, dar colegii m-au ajutat și acum mă simt foarte bine.

Cunosc acest club, știu că este un club mare. Am urmărit Ligue 1 și am fost impresionat, iar acum sunt fericit să fiu aici. Trebuie să îmbunătățesc unele lucruri în jocul meu pentru că sunt încă tânăr. Am venit aici să învăț și să joc cât mai bine”, a declarat Rareș Ilie, pentru OGC Nice TV.

„Clubul OGC Nice este încântat să anunțe sosirea lui Rareș Ilie (19 ani) de la Rapid București. Mijlocașul ofensiv născut în 2003 e oficial jucătorul nostru, după ce și-a arătat talentul în țara sa nativă, România”, a fost prezentarea făcută de noul club al lui Ilie.

  • 1.300.000 de euro este cota de piață a lui Rareș Ilie, potrivit Transfermarkt.com

Pasiunea pentru fotbal, dobândită încă de la o vârstă fragedă, nu i-a putut purta pașii spre o carieră în sportul pe care l-a îndrăgit dintotdeauna, însă l-a făcut să aleagă jurnalismul sportiv. Absolvent al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din București, Christian Luță ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!

Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”

Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ

Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE

Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie

BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!

Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă

Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială

Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală

Avertisment pentru toți românii cu BULETIN. Ajungi DATOR cu mii de lei

Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news

Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“

AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA

Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×